Viitorul este online, prezentul – in paleolitic

Scriam intr-un editorial de pe xpc.ro ca viitorul ar fi online (desigur, referindu-ma la o arie de interes total diferita). Ei bine, inca sunt incredintat ca viitorul este online, in multe domenii, chiar daca pentru noi, romanii, intrarea in UE ma indoiesc ca ar apropia cumva aceasta perspectiva. Povesteam, de asemenea, intr-un post anterior, despre implementarea online-ului in Romania. O mai fac o data, si nu promit ca va fi pentru ultima oara. Pentru romani, care invatau acum cativa ani ca in anul 2000 masinile vor zbura iar oamenii isi vor face concediul pe luna, este trist sa constate ca, dupa aproape un deceniu in secolul XXI, caruta este inca cel mai bun mijloc de transport, iar Internetul, in cel mai bun caz, un motiv de cearta cu ISP-ul.

Ca orice roman care se respecta, am un card de debit. Ca orice roman care se respecta (ma repet prea mult daca va spun ca sunt roman pana-n maduva oaselor?) am uitat PIN-ul. Ca orice om de IT care se respecta, am facut cel putin o tranzactie online cu cardul. Care-i legatura? Pai daca uiti PIN-ul, nu-i nici o problema, faci o cerere si, in maximum o saptamana, se rezolva. Daca insa uiti PIN-ul fix in plina luna a cadourilor, iar grosul banilor se afla pe card in timp ce economiile tind spre zero sau se afla depozitate intr-o valuta care nu te incurajeaza deloc s-o transformi in lei zilele astea, problema devine mult mai complicata. Daca ai mai avut obraznicia sa mai faci si o tranzactie online intre timp, deja ecuatia este aproape imposibil de rezolvat la o banca, romaneasca pana-n maduva oaselor.

Deci se da uitucul, prezent la prima ora (8:30) la ghiseul unei filiale/sucursale/whatever BCR pentru a cere regenerarea (nu ca suna haios?) PIN-ului si, pe cat posibil, recuperarea salariului care tocmai fusese depozitat in contul aferent cardului. Se da o functionara bancara excesiv de binevoitoare si saritoare (doamne, ce femeie draguta, ma mir ca lucreaza la o banca, daca ar fi asa toate jur ca m-as face client la toate bancile si mi-as pierde PIN-ul/cardul/capul de trei ori pe luna!). Si, desigur, trebuie sa inghesuim in ecuatie si colegii domnisoarei anterioare, lucratori bancari in centrala BCR, oameni care abia au apucat sa-si verse in cani cafeaua izbavitoare.

Pe parcursul urmatoarelor doua ore si jumatate, personajele pictate mai sus interactioneaza la modul cel mai romanesc, subsemnatul incercand sa para cat mai calm si binevoitor cu putinta, domnisoara de la filiala/sucursala/whatever BCR sunand din 10 in 10 minute in centrala pentru a dezgheta operatiunile de transfer al banilor de pe cardul meu in buzunarul tot al meu (posibil si pentru a impulsiona operatiunea de regenerare), iar colegii domniei sale din “centrala” sorbindu-si tacticos cafeaua si interactionand accidental cu sistemul. Acesta, domle, a preluat la un moment dat fraiele, dupa cum m-a informat domnisoara Carmen, la capatul a trei tentative esuate de a ma servi cu cafeaua din dotarea filialei/sucursalei/whatever BCR (sau poate chiar din dotarea personala – era atat de draguta…). Adica, citez, “tot ce a tinut de oameni s-a facut, acum mai ramane sa asteptam pana cand sistemul actualizeaza tranzactiile si apare pe extras transferul. Poate sa dureze 30 de secunde sau poate sa dureze cateva minute”. De prisos sa precizez ca sistemul si-a facut de cap in urmatoarele 35 de minute, probabil luptandu-se cu ceasca regulamentara de cafea.

Revelatie: frate, online online, banca banca, secolul 21 secolul 21, dar nu se misca nimic fara telefon (si nici cu el n-am observat vreo diferenta). Asta-i banca romaneasca pana-n maduva oaselor, ca si mine. Conducerea nu are incredere in competenta angajatilor, boala generala. Nimic nu se misca fara aprobare manuala din centrala. Nici macar tranzactiile online (ca tot veni vorba de ele la un moment dat). Deci, ca traii s-o aud si p’asta, daca faci o tranzactie online cu cardul, sa fii sanatos. Pana nu termina nenea (sau tanti, dupa caz) din centrala de sorbit cafeluta obligatorie, nu se face nici o plimbare de bani. Totul se aproba manual (banii tai, desigur, dar s-o stim si noi).

Asa se face ca astazi, la trei zile de la tranzactia online incheiata cu succes, inca aveam banii bine-merci in cont. Asa se explica si cum, platind factura de Connex online cu cardul, m-am trezit cu abonamentul blocat, banii fiind virati la 3 saptamani (!!!) dupa “incheierea cu succes a tranzactiei”. Sa fie al dracu’ ala care-o mai face vreo tranzactie online in Romania. Tata, banul care fosneste in buzunar e sfant, iar ce depui tu la ghiseu e regula de aur. Asta cu cardurile, platile online si alte cioace sunt mofturi pentru snobi si pentru prosti care n-au ce face cu timpul lor liber. Daca cineva incearca sa ma convinga ca platile online si cardurile sunt facute ca sa-mi economiseasca mie timpul si sa ma scuteasca de coada de la ghiseu, isi pierde timpul de pomana. Dati-mi salariul in plic ca pe vremuri si m-ati facut fericit. Si, mai ales, nu-mi rapiti placerea de a sta la cozi.

Good bye, AMD

Nu stiu cat de prinsi sunteti de mersul lucrurilor in IT (probabil ca daca va pierdeti timpul aici, sunteti), dar de ceva vreme AMD o cam da de gard. Sunt cu atat mai ofticat de asta cu cat mi-am luat un procesor Athlon 64 X2 cu o saptamana inainte ca preturile sa scada la jumatate, in semn de recunoastere a valorii in raport cu concurenta. Ei bine, astazi am avut ocazia sa pun mana pe-un Core 2 Duo de la Intel, care va reprezenta un binemeritat upgrade de Craciun pentru sistemul de acasa.

Ca sa nu ma rup in modestie, trebuie sa recunosc ca nu am pus mana pe el pur si simplu, ci l-am castigat in lupta dreapta la volanul unui monopost de Formula 1 (virtual, desigur). Am lasat in urma mea cadavrele confratilor de la Chip si de la PC Magazine. Yes! XtremPC rules, iar uneori se si vede . Daca sunteti curiosi, va astept maine pe xpc.ro sa cititi si restul povestii.

Asadar, good bye, AMD. Athlon 64 X2, cu tot cu placa de baza corespunzatoare, get out! Make way to the new Conroe. Sunt sigur ca nu-mi va parea rau. God damn it! – si am fost fan AMD… Cat de greu este sa pastrezi un client multumit.

Un Linux ca un Windows

Linux geeks probabil se umfla in pene ca Linuxul stie sa opereze intr-un mediu multi-boot, un manager de boot identificand corect sistemele de operare instalate si listandu-le corespunzator pentru a putea fi selectate la pornirea sistemului. Afirmatii dispretuitoare se fac la adresa Windows, care se comporta “ca un virus” pentru ca nu va lista niciodata in meniul de boot alte sisteme de operare in afara celor produse de Microsoft.

Ladies and Gentlemen, meet Ubuntu, un sistem de operare dragut, facil si “cu fata umana”, dupa cum il recomanda producatorii lui. Singura lui problema este (probabil o incercare de revansa) ca, dupa fiecare update al sistemului, trebuie sa editezi manual lista de boot pentru a adauga “virusul” Windows, pe care Ubuntu l-a eliminat prevazator . Dar in rest e dragut, vi-l recomand cu caldura.

Clubul hardistilor fara viata sociala

Incitat de postul lui PigBrother, dau un search pe Google sa citesc si io de 3DMark07. Vuieste netul. Din pacate, nici un site serios. Nici un tomshardware, nici un anandtech, nici un xbitlabs, nici macar un inquirer. Mai multe site-uri de mana a doua se dau mari cu screenshot-uri din “viitorul 3DMark07″.

Regret sa va dezamagesc. Eu, personal, nu cred ca imaginilie respective au fost luate din 3DMark07, cu toate ca nu exclud posibilitatea ca Futuremark sa includa demo-ul respectiv in viitoarea versiune a popularului sau benchmark. “Nu cred” este putin fortat. Stiu ca respectivele screenshot-uri fac parte dintr-un demo dezvoltat de Futuremark la comanda Intel (de unde si logo-ul mare cat toate zilele), special pentru a putea arata ziaristilor prezenti la Intel Developer Forum in toamna acestui an de ce e in stare Kentsfield. De aceea in imagine apare, in partea de sus, incarcarea pe fiecare dintre cele patru core-uri.

Asadar, old news, guys. Am vazut imaginile acum 3 luni si jumatate la una dintre sedintele de brainwashing ale Intel. Daca demo-ul va fi inclus sau nu in viitorul 3DMark, este la latitudinea Futuremark. Cert este ca cei care le-au pus pe net nu se uitau la 3DMark07, ci la un demo comandat de Intel.

The Making of… Wii hands on

Daca nu ati citit inca, este cazul sa o faceti, cea mai noua consola de jocuri Nintendo Wii a poposit ieri la noi in redactie. Rar mi-a fost dat sa vad mai multa incantare si entuziasm (in a stupid way, though) din partea colegilor mei si, credeti-ma, am testat tot felul de gadgeturi, care mai de care mai stralucitoare si mai incitante. Fara doar si poate, deliciul si incantarea isi au sursa in revolutionarul controller Wiimote. Uitandu-ma la ei, oameni in toata firea, razand si topaind gramada in jurul cutiutei albe, nu mi-am putut retine hohotele de ras. Entuziasmul a fost atat de mare incat biata consola a fost la un pas de a intra in posteritate inainte de a putea fi testata ca lumea (asta ne-ar fi asigurat ca exemplarul nu ajunge in mainile concurentei), la o lovitura de rever de-a lui Cosmin din timpul meciului de tenis inaugural.

Azi m-am decis sa pun eu insumi mana pe infamul controller si sa experimentez. Nu trebuie sa va spun ca am fost coplesit de acelasi ras prostesc ca si ieri. Se simte extraordinar, nu se compara cu nici un alt controller si in nici un caz cu terna tastatura pe care gamerii mai mult sau mai putin inraiti le folosesc ca sa interactioneze cu personajele din jocuri. Nu doar miscarea controllerului este inregistrata, ci si miscarea corpului jucatorului, gratie sistemului de senzori in infrarosu. Practic, daca joci un meci de box, vei avea pe ecran o transpunere a miscarilor corpului, cu eschive si tot tacamul. In cazul Zelda, poti sa-ti imaginezi ca tii in mana manerul sabiei, miscarile mainii fiind interpretate corespunzator. Senzatia este atat de veridica, incat, din prea mult entuziasm, nu-i exclus sa arunci controllerul in timpul unui croseu viguros. Tocmai de aceea Nintendo recomanda prinderea acestuia de incheietura mainii cu snurul din dotare.

Daca aveti o legatura la net decenta, puteti descarca filmuletele care-i surprind pe colegi in plina actiune cu Wii. Credeti-ma, e amuzant. Daca nu aveti rabdare sa descarcati atata puhoi de megabytes, va puteti amuza cu filmuletul de mai jos, care-l arata pe Cosmin in plina actiune. Este extraordinar, cred ca primul lucru pe care mi-l cumpar din State luna viitoare va fi un Wii.

HP isi baga banii-n fond!

Intr-un editorial scris de mine inainte de a parasi XtremPC, aminteam in treacat despre faptele de arme ale maretei companii americane HP, implicata intr-un scandal pe masura renumelui sau – respectiv consultarea frauduloasa a listelor de apeluri telefonice ale unor ziaristi care au avut acces la informatii confidentiale din interiorul companiei.

Fara sa constituie vreo surpriza, scandalul s-a incheiat in balonase de sapun, HP donand 14.5 milioane de dolari statului California, primind in schimb stingerea cauzelor civile aflate pe rol in care a fost implicata compania cu acest prilej. Cercetarile penale in cazul capilor companiei, cu toate acestea, se deruleaza in continuare.

Comica este, insa, destinatia pe care o vor lua acesti bani: constituirea unui fond care sa ajute autoritatile sa lupte mai bine impotriva cazurilor de violare a intimitatii si, respectiv, impotriva incalcarii drepturilor de proprietate intelectuala (oare ce legatura o fi intre cele doua?). Prima destinatie a fondului este la fel de haioasa ca si cotizatia lui Rimaru la un ipotetic fond pentru ajutorarea viitoarelor victime, in timp ce al doilea sau scop ma face sa ma intreb daca nu cumva banii urmeaza sa fie folositi de autoritati pentru a proteja drepturile intelectuale ale donatorului (HP in acest caz) ))).