IT Shit

Cu IT-ul în goarnă

1 Decembrie si altele

Astazi a fost ziua tuturor romanilor si, prin urmare, se cerea sarbatorita cum se cuvine. Stiu ca m-am mai laudat de cateva ori ca sunt un roman sadea, de aia n-o sa fac decat sa va reamintesc acest lucru. Ca un adevarat roman ce ma simt, am sarbatorit aceasta zi in cel mai romanesc spirit cu putinta, respectiv am dormit toata ziua. Trezirea a fost dulce, acum vreo doua ore si, ca orice roman care se respecta, am mancat, baut si, ulterior, m-am relaxat in compania cafelei indispensabile. Apoi, ca orice roman care se respecta, mi-am dat cu parerea despre un subiect care nu-mi este foarte clar nici macar acum – sa zicem, despre hackeri.

Pentru cei care nu ma cunosc (recunosc, e vina mea, din prea multa lene am omis sa completez pagina “About”), mi-am petrecut ultimii doi ani si jumatate in redactia XtremPC, revista fruntasa de IT, care traverseaza in acest moment o perioada controversata. Aceasta experienta ma indreptateste intrucatva sa-mi dau cu parerea despre tot felul de subiecte, hackingul fiind unul dintre acestea, chiar daca competentele mele in domeniu sunt de domeniul fantasticului.

Deci, ca sa leg toate aceste subiecte, operatiunea de golire a cestii de cafea imi este intrerupta de telefon, la capatul celalalt al firului un domn cu voce radiofonica (BBC, dupa cum s-a recomandat) explicandu-mi ca are nevoie de expertiza mea in domeniul hackingului. Bai tata, bai, io abia facui ochi si tu vrei sa vorbesc despre stiinta spatiala… Aparent, un roman cu ceva mai multe cunostinte decat mine in domeniul hackingului (Victor si mai nu stiu cum) a ales sa sarbatoreasca ziua nationala a romanilor cat se poate de original, dintr-o celula de inchisoare. Asta pentru ca a avut obraznicia sa sparga serverul NASA de curand si apoi prostia sa se lase arestat. Iar eu acum, in loc sa-mi beau cafeaua linistit, trebuie sa explic pentru ascultatorii BBC ceea ce nici treaz nu inteleg prea bine, na belea!

Omul imi spune ca romanul asta de belea a pus in pericol siguranta zborului navetelor spatiale americane (auzi oximoron, hahahaha, naveta spatiala americana sigura hahahaha…), acestea fiind nevoie sa fie pilotate manual (cred ca rusii, daca ar sti romaneste si ar citi asta, s-ar tavali pe jos de ras). Va intreb si eu pe voi, frati romani sadea ca si mine, cat de periculosi sunt hackerii, pot ei sa puna in pericol vietile oamenilor prin actiunile lor? Merita ei sa putrezeasca in inchisoare? Sau americanii le vor pupa talpile si ii vor angaja esperti in securitate la NASA, NSA, CIA si prin alte locuri delicate unde sistemele lor de securitate, furnizate de Symantec, au aspect si comportament de strecuratoare.

Ah, si cu ocazia asta am aflat ceea ce stiam si mai inainte, respectiv ca XtremPC este cea mai tare revista de IT din Romania, fiind recomandata de insasi odrasla sefei BBC RO, cu barlogul in Londra. Damn! I’m so good…

LE: Pentru curiosi, baiatul se numea Victor Faur si puteti citi despre faptele lui de arme, printre altele, aici.

decembrie 1, 2006 - Scris de Monk | Deep Shit | | 6 Comentarii

6 Comentarii »

  1. Lasa ca acum vreo 2 jumate ani a trebuit sa ma duc eu la o emisune radio la BBC, in locul lui Bogdan caruia cred ca ii era cam lene si m-a trimis pe mine ca eram nou pe vremea aia.
    Entuziasmat nevoie mare, m-am documentat o zi intreaga (tema emisiuni era nivelul de penetrare al Internetului in Romania), de, sa fiu pregatit pentru marea emisiune. Numai ca marea emisiune a durat 3,5 minute (timp insuficient pentru a da citire celor 30 de pagini de grafice si studii pe care le aveam la mine) si a fost inregistrata bineinteles. Liviu Saplacan cred ca o chema pe doamna care a realizat emisiunea respectiva.

    Comentariu�Comentarii de Andrei | decembrie 1, 2006

  2. Livia, pardon.
    Ce bun era un buton de edit. :D

    Comentariu�Comentarii de Andrei | decembrie 1, 2006

  3. Bai Cristi imi place cum e scris postul asta, pe bune. Parca scrii mai bine, mai relaxat, fara incrancenare pe blog… :)

    Comentariu�Comentarii de Andrei | decembrie 1, 2006

  4. kakaia tehnika… poate in viitor, pe alta platforma. Thanx, incrancenarea nu este tocmai ingredientul dominant al unei treziri tarzii si aproximative :D

    Comentariu�Comentarii de Agatie | decembrie 1, 2006

  5. sa-l numesc post odihnit, asezat , “neincrancenat” ? da.. e bine scris .. bag seama ca ai pus la suflet expresioara cu “sadea” care mie mi s-a parut al dracului de originala intr-un blog , intrucat nu am dat de ea de secole , de cand frunzaream eu manualele de romana cu scrieri iluministe&co. … Am intrat pe blog din 2 motive .. 1.sa vad cum vad “mai marii” blogului , intaiul nostru decembrie .. si 2. sa ma conving de niste posibile “altele” care se puteau intampla in aceasta zi mirifica …

    cat despre intrebarea intrebatoare “Va intreb si eu pe voi, frati romani sadea ca si mine, cat de periculosi sunt hackerii?” …ti-ai raspuns mult prea veridic ca sa mai vin si eu cu completerile mele subiective ” americanii le vor pupa talpile si ii vor angaja esperti in securitate la NASA, NSA, CIA si prin alte locuri delicate unde sistemele lor de securitate, furnizate de Symantec, au aspect si comportament de strecuratoare”.

    Comentariu�Comentarii de princessita | decembrie 1, 2006

  6. hmmm, am auzit si la tv de cazul asta, cica 15 ani in ro si 45 in america ar lua baiatul pentru faptele sale marete!!! In loc sa se bucure americanii ca bug-urile de securitate ale site-urilor respective au fost descoperite de cineva pasnic si nu de un terorist (btw, citeam ca mai nou teroristii isi indeamna confratii pe net la spargerea sistemele bancare si de plati online) si sa il angajeze pe individ pentru testarile sistemelor, ei il baga la zdup?! Come on… Nu ca as tine cu infractionalitatea, dar… cred ca ar fi suficienta o urecheala si o mare multumire! Sa auzim de bine despre ai nostri :)

    Comentariu�Comentarii de pufulet | decembrie 4, 2006


Lăsați un comentariu