Dell şi-o ia în freză

Ultimul scandal care a zguduit IT-ul are în centrul atenţiei compania Dell. Aparent, capii companiei au “coafat” afacerea, ceea ce le-a dat suficient timp pentru a vinde la un preţ bun majoritatea acţiunilor pe care le deţineau la Dell (între 75% şi 100%, cu 98.6% în cazul CEO Kevin Rollins), înainte ca preţul acestora să se prăbuşească. Normal că, aflând toate astea, acţionarii Dell Computers s-au băşicat foarte tare pe… Dell Computers. Drept pentru care s-a ajuns proces, ceva absolut normal în America chiar şi pentru situaţii mult mai palide. Fă-te, tată, avocat…

Interesant este că, deocamdată, procesul are la bază mai mult articole de presă şi posturi de bloggeri decât fapte solide sau investigaţii serioase. Cert este ca preţul acţiunilor Dell a scăzut, din decembrie 2004 până în decembrie 2005, de la 42.5$, la 20.65$. În acelaşi timp, directorii Dell şi-au vândut acţiunile la preţul cel mare, beneficiind de informaţii reale din interior, în timp ce acţionarii de rând abia mai pot vinde la preţul actual, dacă mai este valabil (nu-s agent bursier şi nu mă interesează cotaţiile).

Oh, boy, troubles in paradise…

Viitorul este online, prezentul – in paleolitic

Scriam intr-un editorial de pe xpc.ro ca viitorul ar fi online (desigur, referindu-ma la o arie de interes total diferita). Ei bine, inca sunt incredintat ca viitorul este online, in multe domenii, chiar daca pentru noi, romanii, intrarea in UE ma indoiesc ca ar apropia cumva aceasta perspectiva. Povesteam, de asemenea, intr-un post anterior, despre implementarea online-ului in Romania. O mai fac o data, si nu promit ca va fi pentru ultima oara. Pentru romani, care invatau acum cativa ani ca in anul 2000 masinile vor zbura iar oamenii isi vor face concediul pe luna, este trist sa constate ca, dupa aproape un deceniu in secolul XXI, caruta este inca cel mai bun mijloc de transport, iar Internetul, in cel mai bun caz, un motiv de cearta cu ISP-ul.

Ca orice roman care se respecta, am un card de debit. Ca orice roman care se respecta (ma repet prea mult daca va spun ca sunt roman pana-n maduva oaselor?) am uitat PIN-ul. Ca orice om de IT care se respecta, am facut cel putin o tranzactie online cu cardul. Care-i legatura? Pai daca uiti PIN-ul, nu-i nici o problema, faci o cerere si, in maximum o saptamana, se rezolva. Daca insa uiti PIN-ul fix in plina luna a cadourilor, iar grosul banilor se afla pe card in timp ce economiile tind spre zero sau se afla depozitate intr-o valuta care nu te incurajeaza deloc s-o transformi in lei zilele astea, problema devine mult mai complicata. Daca ai mai avut obraznicia sa mai faci si o tranzactie online intre timp, deja ecuatia este aproape imposibil de rezolvat la o banca, romaneasca pana-n maduva oaselor.

Deci se da uitucul, prezent la prima ora (8:30) la ghiseul unei filiale/sucursale/whatever BCR pentru a cere regenerarea (nu ca suna haios?) PIN-ului si, pe cat posibil, recuperarea salariului care tocmai fusese depozitat in contul aferent cardului. Se da o functionara bancara excesiv de binevoitoare si saritoare (doamne, ce femeie draguta, ma mir ca lucreaza la o banca, daca ar fi asa toate jur ca m-as face client la toate bancile si mi-as pierde PIN-ul/cardul/capul de trei ori pe luna!). Si, desigur, trebuie sa inghesuim in ecuatie si colegii domnisoarei anterioare, lucratori bancari in centrala BCR, oameni care abia au apucat sa-si verse in cani cafeaua izbavitoare.

Pe parcursul urmatoarelor doua ore si jumatate, personajele pictate mai sus interactioneaza la modul cel mai romanesc, subsemnatul incercand sa para cat mai calm si binevoitor cu putinta, domnisoara de la filiala/sucursala/whatever BCR sunand din 10 in 10 minute in centrala pentru a dezgheta operatiunile de transfer al banilor de pe cardul meu in buzunarul tot al meu (posibil si pentru a impulsiona operatiunea de regenerare), iar colegii domniei sale din “centrala” sorbindu-si tacticos cafeaua si interactionand accidental cu sistemul. Acesta, domle, a preluat la un moment dat fraiele, dupa cum m-a informat domnisoara Carmen, la capatul a trei tentative esuate de a ma servi cu cafeaua din dotarea filialei/sucursalei/whatever BCR (sau poate chiar din dotarea personala – era atat de draguta…). Adica, citez, “tot ce a tinut de oameni s-a facut, acum mai ramane sa asteptam pana cand sistemul actualizeaza tranzactiile si apare pe extras transferul. Poate sa dureze 30 de secunde sau poate sa dureze cateva minute”. De prisos sa precizez ca sistemul si-a facut de cap in urmatoarele 35 de minute, probabil luptandu-se cu ceasca regulamentara de cafea.

Revelatie: frate, online online, banca banca, secolul 21 secolul 21, dar nu se misca nimic fara telefon (si nici cu el n-am observat vreo diferenta). Asta-i banca romaneasca pana-n maduva oaselor, ca si mine. Conducerea nu are incredere in competenta angajatilor, boala generala. Nimic nu se misca fara aprobare manuala din centrala. Nici macar tranzactiile online (ca tot veni vorba de ele la un moment dat). Deci, ca traii s-o aud si p’asta, daca faci o tranzactie online cu cardul, sa fii sanatos. Pana nu termina nenea (sau tanti, dupa caz) din centrala de sorbit cafeluta obligatorie, nu se face nici o plimbare de bani. Totul se aproba manual (banii tai, desigur, dar s-o stim si noi).

Asa se face ca astazi, la trei zile de la tranzactia online incheiata cu succes, inca aveam banii bine-merci in cont. Asa se explica si cum, platind factura de Connex online cu cardul, m-am trezit cu abonamentul blocat, banii fiind virati la 3 saptamani (!!!) dupa “incheierea cu succes a tranzactiei”. Sa fie al dracu’ ala care-o mai face vreo tranzactie online in Romania. Tata, banul care fosneste in buzunar e sfant, iar ce depui tu la ghiseu e regula de aur. Asta cu cardurile, platile online si alte cioace sunt mofturi pentru snobi si pentru prosti care n-au ce face cu timpul lor liber. Daca cineva incearca sa ma convinga ca platile online si cardurile sunt facute ca sa-mi economiseasca mie timpul si sa ma scuteasca de coada de la ghiseu, isi pierde timpul de pomana. Dati-mi salariul in plic ca pe vremuri si m-ati facut fericit. Si, mai ales, nu-mi rapiti placerea de a sta la cozi.

Dolce-i glontul patriei

Prin reclamele TV, dar si prin afisele raspandite aiurea, Romtelecom ne indeasa in minti un nou serviciu de rasunet cu care incearca sa carpeasca afacerea sa cu servicii de voce si date. Lansarea noului serviciu de televiziune digitala a fost consemnata si de confratii mei mai harsiti in ale bloggingului si nu numai (Manafu, Orlando Nicoara). Oarecum interesat de oferta, am incercat sa-mi configurez un pachet care sa-mi convina. Parcurgerea celor trei pasi ai configuratorului online m-a determinat sa ma las pagubas.

Serviciile Dolce sunt, intr-adevar, foarte tentante dar, in opinia mea, sunt lansate cam prea tarziu. Nu doar pentru ca pe piata sunt in acest moment cativa jucatori tari ci, mai ales, pentru ca oferta “speciala” este accesibila numai celor abonati la serviciile de voce ale Romtelecom. Toti ceilalti, care au inteles inutilitatea pastrarii acestui abonament, trebuie sa plateasca o taxa de instalare de 120 euro. Iar eu, ati ghicit, fac parte din aceasta ultima categorie, cam din perioada in care am inlocuit conexiunea dial-up cu una permanenta. Si nu ma astept sa fiu singurul, ba dimpotriva. Chiar daca este mai mica decat cea de la BoomTV, taxa de instalare a Dolce (care include si echipamentele) nu se compara totusi cu ofertele de conectare gratuita si echipamente oferite in custodie cu care ne ademenesc FocusSAT (UPC) sau DigiTV(RCS-RDS).

1 Decembrie si altele

Astazi a fost ziua tuturor romanilor si, prin urmare, se cerea sarbatorita cum se cuvine. Stiu ca m-am mai laudat de cateva ori ca sunt un roman sadea, de aia n-o sa fac decat sa va reamintesc acest lucru. Ca un adevarat roman ce ma simt, am sarbatorit aceasta zi in cel mai romanesc spirit cu putinta, respectiv am dormit toata ziua. Trezirea a fost dulce, acum vreo doua ore si, ca orice roman care se respecta, am mancat, baut si, ulterior, m-am relaxat in compania cafelei indispensabile. Apoi, ca orice roman care se respecta, mi-am dat cu parerea despre un subiect care nu-mi este foarte clar nici macar acum – sa zicem, despre hackeri.

Pentru cei care nu ma cunosc (recunosc, e vina mea, din prea multa lene am omis sa completez pagina “About”), mi-am petrecut ultimii doi ani si jumatate in redactia XtremPC, revista fruntasa de IT, care traverseaza in acest moment o perioada controversata. Aceasta experienta ma indreptateste intrucatva sa-mi dau cu parerea despre tot felul de subiecte, hackingul fiind unul dintre acestea, chiar daca competentele mele in domeniu sunt de domeniul fantasticului.

Deci, ca sa leg toate aceste subiecte, operatiunea de golire a cestii de cafea imi este intrerupta de telefon, la capatul celalalt al firului un domn cu voce radiofonica (BBC, dupa cum s-a recomandat) explicandu-mi ca are nevoie de expertiza mea in domeniul hackingului. Bai tata, bai, io abia facui ochi si tu vrei sa vorbesc despre stiinta spatiala… Aparent, un roman cu ceva mai multe cunostinte decat mine in domeniul hackingului (Victor si mai nu stiu cum) a ales sa sarbatoreasca ziua nationala a romanilor cat se poate de original, dintr-o celula de inchisoare. Asta pentru ca a avut obraznicia sa sparga serverul NASA de curand si apoi prostia sa se lase arestat. Iar eu acum, in loc sa-mi beau cafeaua linistit, trebuie sa explic pentru ascultatorii BBC ceea ce nici treaz nu inteleg prea bine, na belea!

Omul imi spune ca romanul asta de belea a pus in pericol siguranta zborului navetelor spatiale americane (auzi oximoron, hahahaha, naveta spatiala americana sigura hahahaha…), acestea fiind nevoie sa fie pilotate manual (cred ca rusii, daca ar sti romaneste si ar citi asta, s-ar tavali pe jos de ras). Va intreb si eu pe voi, frati romani sadea ca si mine, cat de periculosi sunt hackerii, pot ei sa puna in pericol vietile oamenilor prin actiunile lor? Merita ei sa putrezeasca in inchisoare? Sau americanii le vor pupa talpile si ii vor angaja esperti in securitate la NASA, NSA, CIA si prin alte locuri delicate unde sistemele lor de securitate, furnizate de Symantec, au aspect si comportament de strecuratoare.

Ah, si cu ocazia asta am aflat ceea ce stiam si mai inainte, respectiv ca XtremPC este cea mai tare revista de IT din Romania, fiind recomandata de insasi odrasla sefei BBC RO, cu barlogul in Londra. Damn! I’m so good…

LE: Pentru curiosi, baiatul se numea Victor Faur si puteti citi despre faptele lui de arme, printre altele, aici.